Doi tineri s-au ales cu dosare penale, din primele zile ale noului an, după ce au fost surprinși de oamenii legii la volanul unui autovehicule, deși nu aveau acest drept.
- Publicitate -
Astfel, polițiștii de frontieră și un agent de la Poliția Negru Vodă au depistat în trafic, ieri, un tânăr de 34 de ani, din Independența, care conducea o Dacie fără a avea permis de conducere.
În aceeași zi, polițiștii de la Rutieră au surprins un tânăr de 24 de ani, din Hârșova, care, de asemenea, conducea un autoturism fără a deține permisul necesar.