Dosarul Mineriadei: Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemaţi joi la Parchet

de Madalina PETRESCU Joi, 25 Aprilie 2024 1107

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, au declarat surse judiciare.

De asemenea, sunt aşteptaţi la Parchetul General, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma.

Potrivit surselor, fostul preşedinte Ion Iliescu va fi audiat de procurori vineri la domiciliu, deoarece nu se poate deplasa la sediul Parchetului General, având 94 de ani, informează Agerpres.

Pe 16 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis şi-a dat avizul pentru punerea sub acuzare a lui Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu.

Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanţă.

Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.

Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma.

Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Conform Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a patru persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Fostul preşedinte Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că el este cel care a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

Taguri

Comentează știrea

Eori
29 aprilie

La Pușcărie Cu Acești Criminali: Ion Iliescu Și Petre Roman: https://youtu.be/OaRR_vQTtJ0?si=5bh1mtr892AGaLki Comunism = Criminali, Criminale, Violatori, Violatoare, Satanism, Sataniști , Sataniste, Abuzuri, Torturi, Torționari, Torționare, Crime Împotriva Umanității, Și Multe Altele, Spre Exemplu: https://youtu.be/0IYsxP-XF_U?si=TUYplWo_5CAPIpj4 https://youtu.be/e3XOGZ3PyfQ?si=65MVXoEAHGFSRsU5 Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei