Vineri, 05 Iunie 2026

Două grupuri de hoți prinse în flagrant în aceeași zi

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 01 Februarie 2012 463 < 1 min citire
Polițiștii din Mihail Kogălniceanu și Constanța au prins în flagrant, în aceeași zi, mai mulți tineri în timp ce încercau să fure bunuri. Astfel, luni noaptea, oamenii legii din Mihail Kogălniceanu au surprins doi bărbați, de 28 de ani și respectiv 32 de ani, ambii din comuna Nicolae Bălcescu, în timp ce furau componente metalice dintr-o stație de pompare, situată în extravilanul localității. Cei doi suspecți sunt cercetați în libertate.
La rândul lor, polițiștii Secției 2 au prins în flagrant, în seara zilei de luni, în jurul orei 21,30, doi tineri de 18 de ani și respectiv 21 de ani, ambii din Constanța, în timpul "acțiunii". În ciuda întunericului și frigului, cei doi "meștereau" de zor la o mașină parcată pe strada Hortensiei, chinuindu-se să-i scoată acumulatorul, fapt ce a atras atenția oamenilor legii. Mai mult, în apropierea lor a fost găsit și autoturismul cu care se deplasau hoții, în care a fost găsit un al doilea acumulator auto, ce s-a dovedit a fi furat de la un autoturism parcat pe strada Cișmelei.
Suspecții sunt cercetați în libertate, iar oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională.
Taguri
Articolul anterior Trei ani de pușcărie pentru trafic cu amfetamină
Articolul următor Clanul Raim se pregătește de trimiterea în instanță

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei