Rude, revoluționari și prieteni l-au condus, vineri, pe ultimul drum, pe constănțeanul Barbu Dănescu. Capela Militară, unde a avut loc slujba religioasă s-a dovedit neîncăpătoare, numeroși constănțeni venind să-și ia rămas bun de la cel care, până în ultima clipă, a dat dovadă de altruism, salvând doi copii de la înec, cu prețul propriei vieți. Înmormântarea a avut loc la Cimitirul municipal Constanța.
- Publicitate -
De asemenea, la înmormântare au fost prezenți reprezentanți ai autorității județene. "Consiliul Județean Constanța este alături de familia Dănescu, în greaua pierdere suferită prin dispariția celui ce a fost Barbu Dănescu. Adevărat erou, primul președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională Constanța și primul oficial al municipiului Constanța de după revoluție, a salvat cu prețul vieții doi copii de la înec. În vârstă de 62 de ani, Barbu Dănescu a lăsat în urmă amintiri dragi tuturor celor care l-au cunoscut, iar Constanței, Universitatea Ovidius. Dumnezeu să te odihnească, Barbu Dănescu, constănțenii nu te vor uita niciodată" - a fost mesajul transmis de conducerea Con-siliului Județean Constanța.
Reamintim că, marți dimineață, Barbu Dănescu înota în dreptul plajei Trei Papuci când a observat doi copii care fuseseră luați de valuri. Fără să ezite, bărbatul a pornit în ajutorul celor doi. A reușit să-i aducă până aproape de țărm, de unde au fost preluați de salvamar. Când a fost scos și el din apă, constănțeanul era inconștient. A fost resuscitat de două ori până să ajungă la Urgența Spitalului Județean Constanța, dar organismul i-a mai rezistat până a doua zi, când a încetat din viață.