Se întâmplă în cartierul Palas: jefuită de 15.000 de lei, de un musafir

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 13 Iulie 2013 120
O constănțeancă a rămas fără economii, după ce a fost prădată de o cunoștință pe care a primit-o în casă. Furtul a fost reclamat polițiștilor Secției 4 Poliție în cursul zilei de joi, 11 iulie, dar victima a mărturisit că banii i-au fost sustrași la începutul lunii trecute, mai precis pe 3 iunie.
Femeia le-a spus oamenilor legii că, în ziua respectivă, a fost vizitată de Eliza Tina Alexa, de 38 de ani, prietena unei rude. Cele două au stat de vorbă, dar la un moment dat gazda a părăsit încăperea, musafira rămânând împreună cu copilul gazdei. Până la întoarcerea constănțencei, suspecta dispăruse, nu înainte însă de a lua din șifonier un portofel în care se aflau 15.000 de lei.
Cât privește motivul pentru care s-a prezentat atât de târziu la Poliția, victima a afirmat că a intenționat, în primă fază, să rezolve problema pe cale amiabilă. S-a decis să ceară ajutorul oamenilor legii când a aflat că cea pe care o bănuiește ar fi plecat în Anglia. 
Taguri

Comentează știrea

KnyWMKDfKGvQ
28 septembrie 2014
ZQFoSfEzvxa

zcMxIj uwhjtsqtypco, [url=http://zalrgazvsiqc.com/]zalrgazvsiqc[/url], [link=http://jhkepzrkazxf.com/]jhkepzrkazxf[/link], http://xfzudarbywbs.com/

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei