Polițiștii din Năvodari și ofițerii de la Crimă Organizată au surprins, ieri după-amiază, un tânăr care încerca să vândă etnobotanice în fața Grupului Școlar "Lazăr Edeleanu". Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost identificat ca fiind Dan Pluteanu, din localitate, avea asupra lui 15 pliculețe cu plante măcinate și îi îmbia pe elevi să le achiziționeze, promițându-le "clipe de neuitat". Polițiștii au întocmit un dosar penal și au cerut expertizarea substanțelor găsite asupra comerciantului ilicit, pentru a stabili cu exactitate compoziția lor.
- Publicitate -