Evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciul se ridică la două milioane de euro

de Cuget Liber Marţi, 30 Octombrie 2012 264
Șase percheziții se desfășoară, astăzi, în municipiul Târgoviște, fiind vizate persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul comercializării de material feros, prejudiciul în acest caz fiind estimat la două milioane de euro, informează realitatea.net.
Potrivit reprezentanților Poliției Dâmbovița, acțiunea, organizată de polițiști, sub coordonarea procurorilor, se desfășoară la centrele de primire și comercializare a fierului, unele dintre acestea funcționând la locuințele suspecților, de unde a fost ridicată marfa pentru care deținătorii nu au putut prezenta acte de proveniență.
"Persoanele în cauză vor fi prezentate procurorului de caz, care va decide dacă va emite ordonanțe de reținere pentru 24 de ore sub acuzațiile de evaziune fiscală și spălare de bani pe numele acestora. Sunt șase percheziții în municipiul Târgoviște, la persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul comercializării de material feros. Prejudiciul în acest caz este de două milioane de euro", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, agent Raluca Florescu.
În urma descinderilor, zece persoane vor fi duse la audieri, transmite aceeași sursă.
 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei