Eveniment important pentru Ministrul Gabriel Leș

de Cuget Liber Vineri, 23 Noiembrie 2018 100
Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a participat în cursul zilei de ieri la Ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova, ce a avut loc la București.

În marja evenimentului, miniștrii Gabriel Leș, în numele Ministerului Apărării Naționale, și Eugen Sturza, în numele Ministerului Apărării al Republicii Moldova, au semnat Declarația de Intenție privind crearea unui cadru de instruire intensificată în perspectiva înființării unei unități mixte între Armata României și Armata Națională a Republicii Moldova. Documentul certifică angajamentul ambelor părți pentru consolidarea cooperării bilaterale pe palierul instruirii forțelor.

Ministrul apărării naționale a subliniat, cu această ocazie, importanța sporită acordată acestei inițiative, care va avea cu un impact pozitiv asupra creșterii interoperabilității dintre cele două Armate.

Pe parcursul discuțiilor, ministrul Leș a reafirmat susținerea oferită de Ministerul Apărării Naționale pentru continuarea acordării de sprijin în procesul de modernizare a capacităților de apărare ale Armatei Naționale a Republicii Moldova. De asemenea, au fost făcute referiri și la cooperarea bilaterală în domeniul apărării - stadiul actual și posibilitățile de dezvoltare.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei