Duminică, 07 Iunie 2026

Femeie din Franța, căutată pentru spălare de bani, găsită în țara noastră

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 24 Februarie 2014 178 < 1 min citire
Femeie din Franța, căutată pentru spălare de bani, găsită în țara noastră
Polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române au depistat o femeie, cetățean francez, pe numele căreia autoritățile judiciare din Franța au emis un mandat european de arestare, pentru escrocherie în bandă organizată, spălare de bani și alte infracțiuni prevăzute de Codul Penal francez. 
Femeia, în vârstă de 39 de ani, a fost depistată pe 20 februarie. În fapt, potrivit anchetatorilor din Franța, în perioada iulie – decembrie 2012, femeia, în calitate de asociat unic al unei societăți comerciale cu sediul în Franța, ar fi realizat operații financiare atipice, folosind diferite conturi ale societății, care ar fi fost creditate de alte societăți cliente cu sume foarte mari, incompatibile cu activitatea comercială  a firmei.  
De asemenea, conform autorităților franceze, femeia ar face parte dintr-o rețea extinsă de escrocherie la plata TVA. Cea în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore și ulterior Curții de Apel București, care a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile.
 Până la definitivarea procedurilor de predare către autoritățile franceze, femeia a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției București.
Taguri
Articolul anterior Ce spune administratorul special al Astra despre companie și despre polițele încheiate
Articolul următor ANM. Cum va fi vremea la începutul lui martie, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei