Duminică, 07 Iunie 2026

Fiul unui cunoscut medic, găsit decedat într-o clinică. S-ar fi stropit cu o substanță inflamabilă, apoi și-a dat foc

de Oana CHIRANA Vineri, 01 Mai 2026 5841 27 sec citire
Fiul unui cunoscut medic, găsit decedat într-o clinică. S-ar fi stropit cu o substanță inflamabilă, apoi și-a dat foc
Descoperire macabră în Capitală. Un tânăr în vârstă de 27 de ani, fiul unui cunoscut medic, a fost găsit decedat într-o clinică din Capitală.
Potrivit informațiilor preliminare, acesta s-ar fi stropit cu o substanță inflamabilă, apoi a aprins focul.
Descoperirea a fost făcută chiar de către tatăl său, medic stomatolog.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările tragediei, iar cercetările sunt în desfășurare.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care tânărul și-a pierdut viața, iar la fața locului sunt efectuate cercetări de către criminaliști.
Taguri
Articolul anterior Trafic de droguri oprit pe A2. Peste 15 kg de canabis confiscate înainte de a ajunge pe litoral
Articolul următor „În Prim-Plan” - „Zorii civilizației străvechi europene. Fragmente din lumea ganditorului”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei