Focuri de armă pentru prinderea unor hoți

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 14 August 2014 119
Polițiștii din comuna Mihail Kogălniceanu au făcut uz de armele din dotare, pentru a prinde trei hoți care furaseră o mașină. În noaptea de marți spre miercuri, patrula formată dintr-un polițist de la Postul de Poliție Mihail Kogălniceanu și un polițist local trăgeau mașinile pe dreapta pe DJ 222, la intrarea în comună dinspre Târgușor. Șoferul unei Dacii nu numai că nu a vrut să oprească la semnul polițistului, ci a apăsat pedala de accelerație.
Polițiștii au pornit în urmărirea lui, pe DJ 222, ulterior la DN 2A, prin comuna Mihail Kogălniceanu, spre satul Stupina. Pe tot acest traseu, șoferul urmărit a mers pe contrasens. La un moment dat, pentru a-l convinge pe fugar să tragă pe dreapta, polițistul a tras patru focuri de avertisment în plan vertical.
În apropiere de satul Stupina, șoferul urmărit a virat brusc stânga, ieșind în câmp. Din mașină au coborât trei persoane și au rupt-o la fugă. Toată noaptea, polițiștii au efectuat cercetări. În primul rând, au aflat că mașina respectivă era furată, suspecții profitând de faptul că proprietarul o lăsase în curte, descuiată și cu cheile în contact. Ulterior, oamenii legii au aflat și pe cine au urmărit într-o cursă nebună: un tânăr de 21 de ani, rudă cu proprietarul mașinii furate, ce era însoțit de doi puști de 14 ani.
Ieri, toți trei au fost duși la sediul Poliției Mihail Kogălniceanu, pentru audieri. Tânărul este anchetat pentru furt calificat și conducere fără permis auto. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei