Joi, 04 Iunie 2026

Foștii deținuți vor să muncească

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 17 Iulie 2013 145 < 1 min citire
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, Universitatea de Vest Timișoara, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Călărași organizează, mâine, la Constanța, o dezbatere pe tema reinserției socio-profesionale a deținuților. 
Sub deviza "Suntem produsul mediului", întâlnirea are rolul de a încuraja dialogul între membrii grupului vulnerabil (deținuți și foști deținuți), reprezentanți ai societății civile și autorități publice, dar și de a facilita schimbul de informații între organizațiile implicate în implementarea proiectului și părțile interesate, în vederea identificării celor mai bune soluții de reintegrare în societate a foștilor deținuți.
Dezbaterea este organizată în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene, "Revenirea foștilor deținuți pe piața muncii și integrarea lor în societate". 
Taguri
Articolul anterior Moarte teribilă: un bărbat a fost prins într-o balotieră
Articolul următor Prețurile tichetelor Rabla de pe "piața neagră" au intrat la apă!

Comentează știrea

Marian Mangaliotul
17 iulie 2013
Am sanse ?

Sunt somer,am 50 de ani,nu am antecedente penale si nici comportament necivilizat. In Mangalia nu te angajeaza nici dracu' ,ba la varsta asta si altii sunt dati afara de pe unde sunt acuma. Daca savarsim o ticalosie mare si facem parnaie,se pare ca vom avea si noi oportunitatea sa ne gasim mai usor loc de munca,hai ?!....De fapt chiar am observant ca pe aici o duc cel mai bine interlopii bine cunoscuti.Vad ca hotii sunt cei mai relaxati,ei stapanesc de fapt orasul. Deci,cam cata parnaie se recomanda sa ai in CV?

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei