Frații Becali și Borcea, la spital

de Andreea ILIESCU Miercuri, 19 Martie 2014 275
Frații Ioan și Victor Becali, dar și fostul finanțator al FC Dinamo, Cristi Borcea, au fost transferați la spitalul Penitenciarului Poarta Albă pentru analize și investigații medicale. 

"Se află la spitalul Peniten-ciarului. Este vorba despre investigații și analize medicale care se fac în această perioadă de 21 de zile de carantină", a precizat Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă. 

La nivelul Penitenciarului Poarta Albă urmează a se întruni, săptămâna viitoare, o comisie pentru a se stabili regimul de detenție. Astfel, cei trei vor fi mutați, cel mai probabil, la un alt penitenciar. 

"Pedeapsa pe care au primit-o nu le permite să fie încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, pentru că aici nu avem regim închis de detenție, adică ceea ce se impune în cazul acestora. Comisia va lua decizia finală", a adăugat reprezentantul Penitenciarului.  Reamintim faptul că cei trei "grei" ai fotbalului românesc s-au predat, pe 4 martie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, după ce, ulterior, își făcuseră mutație în județul nostru, tocmai pentru a fi încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, acolo unde se află și Gigi Becali. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei