Un bărbat din București, recidivist, arestat ultima dată pentru furt, la începutul acestui an, a fost eliberat din arestul Secției 12 din greșeală. Polițistul care a întocmit actele de punere în libertate nu a făcut verificări în privința antecedentelor bărbatului, transmite Digi24.ro.
- Publicitate -
Potrivit polițiștilor, bărbatul de 49 de ani are mai multe spargeri la activ, atât în țară, cât și în străinătate, este recidivist, iar ultima dată a fost arestat preventiv pentru furt calificat. El s-a împăcat ulterior cu victima, așa cum permite noul Cod penal, astfel că instanța a revocat mandatul de arestare, cu precizarea că eliberarea bărbatului poate fi făcută doar dacă nu este condamnat sau arestat într-o altă cauză.
Bărbatul fusese, însă, condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare în decembrie anul trecut pentru condus fără permis și sub influența alcoolului.
Cu toate acestea, polițistul de la Arest care a întocmit actele de punere în libertate nu a făcut verificări în privința antecedentelor bărbatului, iar acesta a fost eliberat în 2 februarie.
Poliția Capitalei informează, vineri, că bărbatul a fost prins și arestat, între timp, iar polițistul care nu a făcut verificări va fi cercetat pentru neglijență în serviciu.