Un șofer care conducea un camion înmatriculat în județul Constanța a fost prins de alți șoferi în timp ce încerca să fure combustibil. Bărbatul a primit o lecție dură din partea străinilor, scriu internauții.
Vineri, 20 iulie, un șofer de la o firmă lituaniană de transport a oprit un hoț român într-o parcare din Spania, lângă Barcelona, conform unei postări pe pagina de Facebook "Soferi Profesionisti EU".
Românul, care conducea un camion înmatriculat în județul Constanța, aflăm din postare, a fost observat de ceilalți șoferi care erau în parcare în timp ce dădea ocol suspect mașinilor. La un moment dat, românul ar fi băgat un furtun în rezervorul unui camion și a început să scoată motorină. În acel moment, ceilalți șoferi din parcare au pornit în urmărirea acestuia.
Pentru a-l prinde, șoferul lituanian a intrat în plin cu TIR-ul în camionul condus de român. În timp ce unii șoferi au sunat la Poliție, alții l-au pedepsit pe român, aplicându-i o corecție dură.
Sursa foto: facebook.com / Soferi Profesionisti EU