Gregorian Bivolaru rămâne în arest, în Franța. Liderul MISA a fost arestat vineri, la un târg de carte din Paris.
- Publicitate -
Potrivit Gândul, judecătorii din Franța au decis ca Gregorian Bivolaru să rămână în arest. Liderul MISA le-a spus judecătorilor că este cetățean bulgar, nu român, și că nu este persoana dată în urmărire de țara noastră. De asemenea, vineri, când acesta a fost prins de polițiști, avea asupra sa acte false.
Guru Bivolaru este apărat în Franța de avocați din România. Potrivit primelor informații, a fost demarată procedura extrădării sale, informează televiziunile de știri.
Gregorian Bivolaru a fost condamnat, pe 14 iunie 2013, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), la șase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor în formă continuată, decizia fiind definitivă.