Un bărbat din Independența este cercetat de polițiștii din localitate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
- Publicitate -
Oamenii legii au fost alertați de către reprezentanții unei societăți comerciale că, în perioada 14 - 21 decembrie, persoane necunoscute au furat dintr-o remorcă de tractor, parcată lângă Căminul Cultural din localitate, opt carcase feroase folosite ca armătură la poduri cu lungimea de patru metri, valoarea prejudiciului fiind de 700 de lei.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe suspect în persoana lui Constantin Todirașc, de 35 de ani, din localitate.
Oamenii legii au mai constatat că același bărbat este suspect și de comiterea unui furt din locuință, faptă comisă la data de 16 decembrie, dar rămasă cu autori necunoscuți.
Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate și predat păgubiților.
Individul este cercetat, în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.