Este vară, este cald și o înghețată este tocmai bună pentru a te răcori. Așa și-au spus, cel mai probabil, și Mădălin Marineascu, de 19 ani, Teodor Valentin Stancu, de 23 de ani, Petre Daniel Pârju, de 18 ani - toți trei din Constanța - și Alexandru Viorel Panainte, de 18 ani, din județul Vaslui. În noaptea de 14/15 iulie, în jurul ore 4,00, au spart o ladă frigorifică aflată în zona Complexului Galerii de pe strada Soveja și au încărcat toată înghețata găsită în mai multe genți. Nu au reușit să se îndepărteze prea mult de Galerii, că au fost opriți de un echipaj de poliție, suspicios că la ora târzie din noaptea, cei patru cărau genți voluminoase. Produsele au fost predate societății păgubite, iar tinerii s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat, fiind însă cercetați în libertate.
- Publicitate -