Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Încă un POLIȚIST din Constanța anchetat pentru SECHESTRARE și TORTURĂ

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 10 Septembrie 2013 218 < 1 min citire
Încă un POLIȚIST din Constanța anchetat pentru SECHESTRARE și TORTURĂ
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările în dosarul în care trei ofițeri de la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate Constanța sunt acuzați că au sechestrat și au torturat un investigator sub acoperire. 
La începutul acestei săptămâni, anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a dosarului, însă, celor trei suspecți li s-a alăturat un al patrulea ofițer din cadrul aceleiași structuri.
Astfel, potrivit comunicatului transmis de procurori, în noaptea de 2 spre 3 mai 2013, investigatorul sub acoperire care a vrut să-i "ispitească" pe polițiștii constănțeni cu stupefiante a fost chinuit de patru polițiști: Bogdan Mircea Teodorescu, Vlad Ștefan Zaharia (cei doi sunt arestați preventiv în acest moment) Dragoș Emil Petcu și Cristian Dolană.
Primii trei sunt acuzați de tortură, lipsire de libertate în mod ilegal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, iar al patrulea de tortură și complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
Taguri
Articolul anterior Slăbește cu pește și legume!
Articolul următor Campania de informare "PNDR vine în satul tău" ajunge în Constanța. Iată care sunt localitățile vizate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei