Inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud au confiscat, astăzi, 1.200 perechi de încălțăminte susceptibil a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 24 000 euro. În această dimineață, acționând în baza analizei de risc, vameșii au controlat un container sosit din China, având ca destinație o societate comercială din București. În urma verificărilor, inspectorii vamali au reținut 400 perechi de încălțăminte pentru copii, inscripționate ADIDAS și 800 perechi de încălțăminte pentru copii inscripționate DISNEY, articole fiind susceptibile a fi contrafăcute.
- Publicitate -
Potrivit Direcției Vamale Constanța, dacă bunurile ar fi fost comercializate pe piață la prețul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 24.000 euro.