Închisoare cu executare pentru constănțeanul care a lovit un tânăr

de Sorin HULUBEI Joi, 25 Ianuarie 2018 486
Dumitru Caciandone, suspectul în cazul scandalului din autobuzul RATC din data de 10 iulie, în urma căruia un bărbat din județul Ialomița a decedat, a fost condamnat la 6,6 ani de închisoare cu executare. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului Constanța și nu este definitivă.
Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit vinovat pentru lovituri cauzatoare de moarte, fiind găsit răspunzător pentru moartea lui Valentin Băicoianu, domiciliat în județul Ialomița.
Valentin era din Slobozia și fusese la Festivalul "Neversea" împreună cu niște prietene. După ce s-a terminat spectacolul, s-au urcat într-un mijloc de transport în comun. Un grup de scandalagii a început să se ia de prietenele tânărului, iar acesta a încercat să-i pună la punct. Unul dintre scandalagii l-a lovit cu un pumn în față și l-a trântit la pământ, tânărul lovindu-se cu capul de bordură. El a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în stare gravă fiind, ulterior, transportat către o unitate medicală din București. După ce a stat trei zile în comă, băiatul a murit.
Taguri

Comentează știrea

goordon
25 ianuarie 2018
O bestie cu chip uman

Un nenorocit! Merita 25 de ani de puscarie! Pe baiatul ala nu-l aduce inapoi, dar trebuie sa fie o lectie pentru toti smecherii cocliti care fac pe Gigi Duru'!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei