A vrut să scurteze drumul spre casă și, în schimb, a ajuns pe un pat de spital. Luni noaptea, în jurul orei 2,00, Nicolae Busăgeanu, de 26 de ani se întorcea cu mașina, împreună cu doi prieteni, din satul Conacu. Pentru a ajunge mai repede la destinație, adică acasă, aceștia au pornit pe un drum de pământ care leagă cele două localități. La un moment dat au nimerit într-un șanț, săpat transversal pe drum. Nicolae Busăgeanu a coborât din mașină, pentru a "inspecta" zona, în căutarea unei porțiuni de drum pe unde să treacă cu mașina. S-a apropiat prea mult de marginea șanțului și a alunecat, în câteva secunde fiind acoperit de pământ. Prietenii săi s-au grăbit să-l scoată și o ambulanță l-a transportat la Spitalul Medgidia. Medicii au constatat că avea mai multe traumatisme, iar pentru că în timpul nopții starea lui s-a agravat, l-au transferat la Spitalul Județean Constanța.
- Publicitate -
În prezent, tânărul este internat în Secția de Terapie Intensivă, fiind conectat la aparatele de menținere a vieții. Cadrele medicale spun că starea lui este critică și sunt rezervate cu privire la șansele de supraviețuire.