Joi, 04 Iunie 2026

Înjunghiată pe stradă de mama iubitului

de Carmen MOCANU Vineri, 27 Iunie 2008 323 < 1 min citire
O femeie a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce a fost înjunghiată de o altă femeie.
În cursul zilei de ieri, în jurul orei două, polițiștii de la Secția 5 au fost sesizați că pe strada Arcului se află o persoană plină de sânge și o alta care are un cuțit în mână.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au identificat-o pe Doina Bourel, în vârstă de 50 de ani, din județul Suceava, suspectă de comiterea faptei. Ea a fost condusă la sediul Secției 5 de Poliție pentru audieri. Din primele declarații se pare că femeia nu era mulțumită deoarece fiul său avea o relație de concubinaj cu cea pe care a înjunghiat-o.
De asemenea, oamenii legii au chemat Ambulanța care a transportat-o la spital pe Saip Zulbie, de 47 de ani, din localitatea Adamclisi.
Potrivit cadrelor medicale, victima prezenta o plagă în zona toracică.
Atât victima, cât și agresoarea sunt cunoscute ca persoane fără adăpost. Ele au fost sancționate contravențional pentru tulburarea liniștii publice de mai multe ori de către polițiști.
Articolul anterior Romanian stocks climb slightly at rising bell on modest liquidity
Articolul următor Înjurată și cu poliția pe cap, din cauza unui câine

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei