Locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral de flotilă Auraș Liviu Coman, a desfășurat în perioada 6-9 martie, o vizită oficială în Ankara, Turcia, unde a purtat discuții de stat major cu reprezentanții Forțelor Navale din Turcia și dialoguri cu patru companii din domeniul apărării.
- Publicitate -
Discuțiile de stat major au reprezentat cea de-a XII-a sesiune din cadrul dialogurilor de acest tip între forțele navale ale celor două țări, precum și o bună oportunitate pentru consolidarea relațiilor bilaterale de cooperare și pentru continuarea discuțiilor cu privire la situația geo-strategică în domeniul maritim din zonele de responsabilitate.
Programul vizitei delegației Forțelor Navale Române, conduse de contraamiral de flotilă Auraș Liviu Coman, în Ankara, a cuprins și o serie de vizite desfășurate la sediile a patru companii din domeniul apărării, unde au fost realizate prezentări din domeniul de activitate al fiecăreia. De asemenea, fiecare companie și-a expus posibilitățile de colaborare cu Forțele Navale Române, pe diferite domenii de activitate specifice armei Marină.