Mămăliga, cât e mămăliga? Scump, dom’le, scump! Anul trecut era mai ieftin! Deveneai "mămăligar" pentru vreo 600 de lei, însă anul acesta s-a scuturat criza economică peste școlile de șoferi, așa că prețurile au luat-o razna. S-au dublat tarifele pentru categoria B și sunt de cel puțin trei ori mai mari pentru cei care vor să își ia permis de conducere pentru categoriile profesioniste.
- Publicitate -
Școlile de șoferi spun că au mai multe cheltuieli pentru că s-au aliniat normelor europene, s-a scumpit carburantul, așa că au fost nevoite să salte prețurile. Problema rămâne însă la clienți, care se vor gândi de-acum de cel puțin două, trei sau 100 de ori înainte să aspire la permisul de conducere. Nu de alta, dar nu mulți își mai permit acum să plătească zeci de milioane pentru a deveni șoferi, în condițiile în care tot mai mulți ajung șomeri.
1.500 de lei – categoria B
Anul trecut, cursurile complete oferite de școlile de șoferi pentru obținerea permisului de conducere categoria B costau între 600 și 800 de lei. În funcție de școală, de instructori, de mașina pe care elevul făcea practica, se percepea un preț cât de cât accesibil. Însă chiar și așa, criza economică a subțiat considerabil rândurile doritorilor. Mulți au amânat în speranța că 2010 le va aduce ceva mai mulți bani în portofele, însă s-au trezit că prețurile s-au dublat, ajungând până la 1.500 de lei.
Dacă la amatori tarifele sunt chiar și așa cât de cât accesibile, la profesioniști puțini și-ar mai putea permite să facă școala de șoferi. Pentru a-ți putea lua permis pentru a conduce camioane, tiruri sau autobuze, trebuie să scoți din buzunar, numai pentru școala de șoferi, între 3.000 și 6.000 de lei. Cine nu are atâția bani în mână, se acceptă plata în rate sau chiar și credite bancare.
Administratorii școlilor de șoferi spun că au fost nevoiți să majoreze prețurile deoarece de la 1 ianuarie ei funcționează după noi norme, care presupun costuri mai mari – mai multe ore de conducere, mai multe cursuri teoretice, o perioadă mai mare de școlarizare. La asta se adaugă și scumpirile succesive ale carburanților.
De asemenea, o parte dintre instructori și școlile de șoferi își acuză unii colegi că au forțat aceste tarife, în ideea că cei care vor cu orice chip să devină șoferi, amatori sau profesioniști, plătesc oricât.
S-a scumpit din cauza normelor
Niculae Dicu, administratorul școlii de șoferi DIA Auto, spune că prețurile s-au mărit de la 1 ianuarie 2010 din cauza noilor norme de funcționare, dar și a scumpirii motorinei și benzinei. Dacă în urmă cu o lună un elev plătea maximum 800 de lei școala pentru categoria B, acum tariful ajunge lejer la 1.200 de lei. "A trebuit să scumpim din cauza normelor, a prețului la carburanți. Cursurile, atât cele practice cât și cele teoretice, s-au mărit de la 8 la 11 săptămâni, a trebuit să achiziționăm niște soft-uri noi. Acum, la categoria B, școala de șoferi costă între 1.000 și 1.200 de lei. La profesioniști, însă, prețurile s-au dublat. De la 1.300 de lei cât era anul trecut, acum costă 3.000 de lei. Însă asta doar la mine, deoarece alte școli de șoferi din Constanța cer și 6.200 de lei. Nu știu cine mai vine să facă școala în condițiile astea, însă cei care cer 6.000 de lei sunt nesimțiți", spune Niculae Dicu.
Directorul DIA Auto recunoaște că anul trecut a fost foarte greu.
Criza economică și-a spus cuvântul și în domeniul școlilor auto, reducând numărul de cursanți aproape spre jumătate. Însă, perioada grea abia de acum urmează, spune Dicu, deoarece prețurile au explodat pe o piață și așa slab solicitată.
Cadouri și surprize
Instructorii auto autorizați (cei care lucrează independent) se așteaptă și ei la un an foarte greu, deoarece sunt conștienți că prețurile foarte mari îi vor speria pe clienți. Dacă pentru categoria B majorările nu sunt foarte mari, la profesioniști - C, D, CE, prețurile sunt exagerate. Ei spun că aceste majorări au fost impuse de școlile de șoferi deoarece au foarte multe cheltuieli. "Noi, instructorii autorizați, nu am majorat foarte mult prețurile, însă școlile de șoferi au crescut tarifele pentru partea teoretică, așa că suma finală ajunge chiar și la 1.500 de lei pentru categoria B. Noi nu le luăm mulți bani pentru orele de condu-cere, însă îi scutură cei de la partea teoretică. Îi înțeleg însă. Știu că școlile de șoferi au fost obligate să achiziționeze un soft pentru care au plătit 8.000 de lei. Și este o porcărie plină de greșeli. Legislația auto, luată din carte și pusă pe un CD. Am înțeles că au fost obligați să cumpere de la o firmă din Craiova, de la domnul Berceanu de acasă", ne-a declarat un instructor autorizat.
Alte școli de șoferi încearcă să compenseze creșterea tarifelor cu diverse surprize. Spre exemplu, Auto Marinaru oferă cursanților cadouri constând în cărți de legislație și "mămăligi" (n.r. – semnele pentru începători), în timp ce altele oferă posibilitatea plății în rate.