Mărfurile contrafăcute care au fost reținute de polițiștii de frontieră constănțeni și reprezentanți ai Autorității Vamale Constanța, în perioada 14 - 29 ianuarie a.c., depășesc valoarea de trei milioane lei.
- Publicitate -
Purtătorul de cuvânt al Direcției Poliției de Frontieră (DPF) Constanța, agent Marius Niculescu, spune că mărfurile au fost reținute conform prevederilor Regulamentului European nr. 1.383/2003, oamenii legii din cadrul DPF întocmind actele premergătoare urmăririi penale în două dintre cazuri.
La data de 14 ianuarie, în urma controlului efectuat asupra unui container de pe o navă sosită din China, au fost găsite 180 de genți din înlocuitori, care ar fi valorat 33.309,9 lei.
La doar două zile, într-un alt container sosit tot din China, au fost găsite 4.800 de perechi de încălțăminte sport din înlocuitori, a căror valoare depășește 1.259.000 lei. În acest caz, polițiștii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale.
Pe 17 ianuarie, 3.000 de poșete din înlocuitori, a căror valoare depășea un milion de lei, au fost descoperite într-un container sosit din China. Și în acest caz s-a întocmit un dosar penal.
În data de 28 ianuarie a.c., au fost depistate într-un container, tot din China, 9.612 perechi încălțăminte din înlocuitori, în valoare de 335.763,8 lei.
De asemenea, o zi mai târziu au fost găsite 1.040 geci damă, a căror valoare atinge 384.914,4 lei, tot într-un container sosit din China.