O familie din Iași, cu doi copii, a ajuns în spital, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat în câmp, în apropiere de localitatea constănțeană Hârșova. Incidentul rutier a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 3 spre 4 octombrie, în jurul orei 22,30, și a fost urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum, adică la carosabilul umed.
- Publicitate -
Potrivit oamenilor legii, un bărbat de 47 de ani conducea pe DN 2A, dinspre Hârșova către Constanța, iar ajungând în dreptul km 140, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în câmp. Din primele cercetării, polițiștii rutieriști arată că șoferul nu a redus viteza, pentru a se adapta la carosabilul umed.
În urma incidentului au fost răniți toți cei patru ocupanți ai mașinii, respectiv șoferul, care a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, pasagera din dreapta, o femeie de 32 de ani, care a suferit un traumatism cranio cerebral, dar și doi copii, aflați pe bancheta din spate: unul de zece ani, suspect de abdomen acut, și unul de patru ani, care are un traumatism cranio cerebral.