Mașini prădate de un minor

de Andra RAFTU Vineri, 24 Iulie 2015 216
În zona Piațetei Perla din Mamaia, jandarmii constănțeni au observat, ieri, un tânăr care avea mai multe bunuri și s-au îndreptat către el să îl legitimeze. În momentul în care i-a văzut pe oamenii legii, minorul a fugit și s-a ascuns după o clădire. Militarii au dat de urma lui și, în urma percheziției corporale, au descoperit asupra lui o șurubelniță și un încărcător telefonic pentru mașină. Minorul le-a spus oamenilor legii că este turist și se ducea spre hotelul la care este cazat. Ulterior, acesta și-a schimbat punctul de vedere și a recunoscut că sparge mașini și le deschide cu ajutorul șurubelniței. 

"Prima mașină a fost spartă într-o parcare neiluminată din spatele unui restaurant din Satul de Vacanță. A observat pe scaunul din față un obiect care semăna cu o tabletă. Acesta s-a dovedit ca fiind o carte învelită într-un celofan. A mai găsit în torpedou un parfum și mai multe cosmetice pe care le-a ascuns într-un tufiș din apropiere, urmând a reveni pentru a le ridica", au precizat jandarmii constănțeni. 

Din cel de-al doilea autoturism, minorul a furat încărcătorul. El le-a declarat militarilor că intenționa să mai spargă mașini pe raza stațiunii Mamaia. Adolescentul a fost condus la sediul secției 2 Poliție Constanța. Pe numele lui, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei