Duminică, 07 Iunie 2026

Microbuz răsturnat pe un drum intens circulat. Șase persoane au fost rănite

de Antonia IVAN Marţi, 21 Aprilie 2026 96 < 1 min citire
Microbuz răsturnat pe un drum intens circulat. Șase persoane au fost rănite
Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat, după lăsarea serii, pe un drum intens circulat din județul Bistrița-Năsăud, în localitatea Liviu Rebreanu. Accidentul s-ar fi produs după ce șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă.
La fața locului au intervenit echipaje de urgență, care au găsit vehiculul răsturnat și toate cele șase persoane ieșite din interior. Este vorba despre cinci femei și un bărbat, care au reușit să se autoevacueze înainte de sosirea salvatorilor.
În urma accidentului, cele cinci pasagere, cu vârste între 50 și 66 de ani, au suferit traumatisme și dureri în zona toracică, fiind asistate medical la fața locului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Traficul rutier în zonă a fost blocat temporar, fiind reluat după intervenția echipajelor. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului, conform ObservatorNews.ro/
Taguri
Articolul anterior România strălucește la informatică: 8 medalii la IATI 2026, dintre care 6 de aur
Articolul următor Prețul benzinei scade sub 8 lei/litru în România. Evoluții recente pe piața carburanților

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei