Mihai Pascu rupe tăcerea. Ce spune despre accidentul fiului său

de Madalina PETRESCU Luni, 09 Octombrie 2023 241
Tatăl lui Vlad Pascu, tânărul care s ucis două persoane în cumplitul accident de la 2 Mai, a făcut primele declaraţii după tragicul eveniment.
În ciuda faptului că procurorii au spus că Vlad Pascu a avut resurse financiare peste media, având de altfel banii necesari pentru a-și cumpăra droguri, tatăl său susține că acesta nu avea foarte mulți bani pe mână. Ba chiar a încercat și o glumă sinistră.

„O să sune foarte prost, ştiţi că toată lumea se aşteaptă să dau nişte răspunsuri acelea de multimilionar da, şi o să fac o glumă. Ştiţi ce am fost înainte să fiu milionar. Miliardar!”, a precizat Mihai Pascu, potrivit News.ro.

De asemenea, Mihai Pascu a explicat motivul pentru care s-a găsit muniție în casa sa, acesta fiind plasat de către autorități sub control judiciar din acest motiv.

„Am fost vânător 20 de ani şi acum să vă spun, am uitat cifru de la un seif în care ţineam armele. N-am putut să îl mai deschid. Ca urmare, răspund acum pentru acea muniţie care era într-o sacoşă de cârpă şi pe care nu am văzut-o atunci când am predat armele, arme pe care le-a predat din cauza faptului că la 5 ani de zile eu trebuia să mă duc ca să fac acea verificare. Drept urmare, răspund pentru faptele mele, vizavi de această…nici nu ştiu cum s-o numesc… greşeală. Poate că e prea puţin spus”, a mai spus Mihai Pascu.

Mihai Pascu a vorbit și despre accidentul pe care l-a produs fiul său, Vlad Pascu. ”Este un dezastru pentru noi. Ce pot să spun, este un dezastru pentru noi toţi, nu numai pentru mine. Mă pun de cele mai multe ori şi, sigur, nu pot schimba scaunul cu părinţii aceea. Am trei copii, ştiu ce înseamnă asta. Acest copil a greşit, a greşit foarte mult”, a declarat Mihai Pascu.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei