Sâmbătă, 23 iunie, un echipaj de jandarmi aflat în patrulare pe strada Independenței, din Medgidia, a observat un pachet legat cu scotch de culoare maro, transparent. Jandarmii au sesizat că pachetul are ruptă o latură și în interior se află mii de bonuri valorice (bonuri de masă), valoarea unui tichet fiind de 9 lei.
- Publicitate -
Pe pachet era trecut la expeditor o societate din Sibiu, iar la destinatar o societate comercială din Constanța. De asemenea, acesta mai avea inscripționată și o firmă de curierat.
Jandarmii au luat legătura cu firma de curierat care a confirmat că transporta și că a pierdut în Medgidia un pachet cu bonuri valorice de masă.
Pachetul va fi trimis la sediul IJJ Constanța și va fi predat pe bază de proces verbal firmei de transport.