De la începutul conflictului din Ucraina și până acum, prezența minelor
marine din Marea Neagră a reprezentat un motiv de îngrijorare atât pentru
navigatori, cât și pentru persoanele care vin vara pe litoral.
- Publicitate -
Potrivit locotenentului
Alexandru Turturică, șef al Biroului de informare și relații publice din cadrul
Forțelor Navale Române, de la începutul războiului de la graniță, în Marea
Neagră au fost neutralizate peste 100 de mine, iar în zona de competență a
autorităților române, au fost identificate și neutralizate cinci mine în
derivă.
„Acestea nu reprezintă un pericol pentru oamenii care vin la mare, în
schimb minele derivate reprezintă un pericol pentru libera circulație pe mare.
Din acest motiv, Forțele Navale Române, împreună cu celelalte state riverane și
țările partenere NATO monitorizează zonele de responsabilitate în apele Mării
Negre, iar în caz că sunt identificate, structurile specializate merg la fața
locului pentru a le neutraliza", a susținut Alexandru
Turturică.
Încă de la începutul
acestui an, România, Turcia și Bulgaria, singurele țări NATO cu acces direct la
Marea Neagră, au anunțat lansarea unui proiect, numit „MCM Black Sea”, prin
care se dorește curățarea apelor de mine.
Astfel, Forțele Navale
Române, prin intermediul navelor militare, elicopterelor, dronelor și
scafandrilor Explosive Ordnance Disposal (EOD) asigură zilnic, prin rotație,
misiuni de cercetare în spațiul maritim și fluvial al României.
„24 de ore din 24, suntem la datorie și monitorizăm zona de
responsabilitate pentru a elimina orice pericol de navigație", a mai specificat Alexandru Turturică.
Anul trecut, în luna
septembrie, România a cumpărat două nave vânătoare de mine, din clasa Sandown,
la mâna a doua, din Marea Britanie, respectiv fostele HMS Blyth și HMS
Pembroke.
Până acum, doar una dintre
ele a fost livrată, în luna decembrie a anului 2023, a doua urmând să ajungă în
România în această vară.
România, la comanda unei grupări NATO împotriva minelor marine
Joi, 20 iunie, Puitorul de
mine și plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu” a părăsit Portul militar Constanța, pentru a se integra în gruparea
navală permanentă a NATO de luptă contra minelor „Standing NATO Mine
Countermeasures Group Two” (SNMCMG-2).
De asemenea, la data de 28
iunie, România va prelua comanda SNMCMG-2, pentru a doua oară, în patru ani.
Astfel, în perioada iulie
- decembrie 2024, gruparea navală permanentă a NATO de luptă contra minelor,
sub comanda Forțelor Navale Române, va executa misiuni specifice în bazinul
mediteraneean.
Scopurile principale ale
SNMCMG-2 sunt asigurarea capacității de reacție imediată a NATO, creșterea
interoperabilității dintre forțele navale aliate, precum și promovarea imaginii
Alianței Nord-Atlantice.