Un bărbat de 68 de ani, din Săcele, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat pe un moped fără a avea permis și după ce s-a… cinstit. Bineînțeles că inevitabilul s-a produs și a fost implicat într-un accident rutier.
- Publicitate -
Evenimentul s-a petrecut, ieri după-amiază, în jurul orei 13.30, la Năvodari. Potrivit anchetatorilor, bărbatul se deplasa pe șoseaua Constanței, dinspre centru către strada Gării. La un moment dat, acesta a pierdut controlul și s-a răsturnat. Individul s-a ales cu câteva leziuni ușoare și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Agenții au stabilit în urma testării cu aparatul Drager că avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, oamenii legii au constatat că bărbatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie.