Joi, 04 Iunie 2026

Foc intenționat Motocicletă făcută scrum, lângă Biserica Greacă

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 07 Mai 2010 632 1 min citire
Motocicletă făcută scrum, lângă Biserica Greacă
Ion Oglindă arată pompierilor sticla cu benzină care i-a transformat motocicleta în scrum
Ieri, în jurul orei 13, militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea" al județului Constanța au intervenit la un incendiu provocat la o motocicletă aflată la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Aristide Karatzali, din Constanța, chiar lângă Biserica Greacă.
Când pompierii au ajuns la fața locului au găsit proprietarul, Ion Oglindă, de 63 de ani, care locuiește pe strada Mircea cel Bătrân nr. 34, disperat, neștiind cum să-și salveze bunul. Militarii au intervenit, dar, din nefericire, incendiul, deși lichidat, a distrus în totalitate motocicleta cu ataș, cu numărul de înmatriculare CT-90-AWA, pe care omul o avea din 1984.
"Unul dintre copiii vecinilor a venit și a aruncat cu o sticlă cu benzină și i-a dat foc! M-au mai amenințat și altădată, i-au mai dat foc, dar atunci a ars doar o parte din prelată" - ne-a declarat Ion Oglindă.
Și pompierii care s-au deplasat la fața locului au confirmat că focul a fost pus intenționat.
La adresa respectivă s-a deplasat și un echipaj de poliție, care a demarat cercetările în vederea descoperirii autorului faptei. Dacă se dovedește a fi minor, el scapă de vreo răspundere penală, dar este foarte posibil ca părinții lui să fie amendați.
Ion Oglindă spune că motocicleta sa valora 4.500 de lei.
Articolul anterior Condamnări cu suspendare pentru doi tineri care goleau conturi bancare
Articolul următor Orice țăran poate cultiva Logan

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei