Peste 40 de polițiști rutieri și 18 aparate radar au împânzit, vineri, drumurile din municipiul și județul Constanța, în cadrul campaniei "Alege viața", demarată de IGPR la nivel național.
- Publicitate -
Vedetele acțiunii au fost doi motocicliști constănțeni, care au bătut recordurile de viteză. Indivizii au fost surprinși de aparatele radar zburând cu aproape 200 km/h pe drumuri pe care viteza maximă admisă este de 100 km/h.
Campion a fost desemnat Robert Covaci, de 35 de ani, care a fost înregistrat, pe DN 39 Constanța – Mangalia, în dreptul bifurcației de la Costinești, în timp ce se deplasa cu o viteză de 190 km/h. Motociclistul a fost oprit de polițiștii rutieri, care au constatat că individul fusese oprit cu doar o jumătate de oră înainte de un alt echipaj, care l-a amendat și i-a reținut certificatul de înmatriculare pentru că nu avea asigurare auto obligatorie. Drept urmare, agenții de la rutieră i-au reținut permisul de conducere și plăcuțele de înmatriculare și l-au mai amendat cu încă 540 de lei.
Pe treapta a doua a podiu-mului vitezomanilor constănțeni se află tot un motociclist care, pe lângă faptul că a fost prins în timp ce "zbura", a încercat să fugă de polițiști.
Vineri dimineață, pe DN2A, între Ovidiu și Kogălniceanu, aparatele radar au înregistrat o motocicletă în timp ce gonea cu 166 km/h. Polițiștii i-au făcut semn conducătorului auto să oprească, moment în care acesta a accelerat, încercând să scape de agenții rutieri. Polițiștii au plecat în urmărirea lui numai că, doar după câteva sute de metri, motociclistul s-a dezechilibrat și a căzut, fără a suferi răni. Oamenii legii l-au amendat pe șofer, Florian Sandu, cu 540 de lei și i-au reținut permisul de conducere.
Polițiștii rutieri spun că acțiunea de vineri a fost o reușită, în condițiile în care pe durata întregii zile nu s-a petrecut niciun accident grav în întreg județul, iar pe șoselele României nu a murit nicio persoană.