Steaua - HCM Constanța 23-23, în Liga Națională de handbal masculin Campioana păstrează titlul național pe litoral

de Sorin MIHALACHE Luni, 12 Aprilie 2010 2728
HCM Constanța a început să sărbătorească noul titlu național (al doilea consecutiv). Formația de la malul mării a scos, sâmbătă, o remiză dramatică, scor 23-23, în deplasare, cu Steaua București, și nu mai poate fi ajunsă de Reșița lui Aihan Omer. Disputat în devans, derby-ul etapei a 23 a Ligii Naționale de handbal masculin a început surprinzător: HCM nu-și găsește pașii, în timp ce Steaua marca gol după gol. În min. 13, scorul devenise 8-2 și gluma se îngroșa. Constănțenii nu puteau sparge zidul "militarilor", astfel încât gazdele și-au mărit avantajul (maximul a fost de nouă goluri, 13-4). La pauză, scorul era 14-7 pentru Steaua, însă, în repriza secundă, băieții lui Zoran Kurteș au declanșat cursa de urmărire, au recuperat pas cu pas și, cu opt minute înainte de final, profitând și de căderea fizică a adversarilor, au reușit să egaleze, 20-20. Până la sfârșitul meciului, s-a mers cap la cap, Steaua a mai condus o dată, 23-22, însă golul lui Marius Sadoveac a adus Constanței mult dorita remiză, 23-23. Pentru HCM, au înscris Laurențiu Toma (6), M. Sadoveac, Daniel Mureșan, George Buricea (câte 4), Alexandru Csepreghi (2), Mihai Popescu (portarul Constanței a înscris la fel ca în Liga Campionilor, din postura de centru), Alexandru Adzic și Silviu Băiceanu (câte 1), în timp ce, de la Steaua, cel mai bun marcator a fost Georgescu (9). Așadar, 2010 este cel mai bun an din istoria HCM-ului: s-a calificat în optimile Ligii Campionilor, iar pe plan intern, nu mai poate scăpa titlul național. La patru puncte în fața Reșiței Celelalte partide ale rundei se vor desfășura conform programării inițiale, miercuri, 21 aprilie: Universitatea Cluj - Știința Bacău, Poli Timișoara - U Bucovina Suceava, HC Odorhei - UCM Reșița, Dinamo București - Pandurii Târgu Jiu, CSM Satu Mare - HC Minaur Baia Mare. SCM Brașov stă. În clasament, HCM Constanța ocupă locul întâi, cu 38 de puncte, fiind urmată de UCM Reșița (34 p), Steaua (28 p), Știința Bacău (28 p, golaveraj inferior, dar un meci mai puțin disputat) și Pandurii Târgu Jiu (27 p). Etapa viitoare (duminică, 25 aprilie), HCM Constanța va juca, la Sala Sporturilor, cu SCM Brașov.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei