"De ce oare eu nu am fost adoptată? De ce nu au vrut să am și eu o familie?" - sunt întrebări dureroase puse de o adolescentă de 17 ani, ce acuză statul român că i-a răpit șansa de a avea o familie. În schimb, spune că a avut o copilărie tristă, fiind umilită, bătută și chiar violată. Peste câteva luni va părăsi centrul de plasament unde stă de câțiva ani. Iar de atunci, care va fi viitorul ei?
- Publicitate -
Povestea Ralucăi, astăzi o adolescentă în vârstă de 17 ani, este asemănătoare cu a oricărui alt adolescent din sistemul de protecția copilului. A fost abandonată de mamă încă de la naștere, într-un pătuț de spital. Ulterior, când asistenții sociali au dat de urma celei care a adus-o pe lume, într-un sătuc din județul Constanța, au găsit o sărăcie lucie și o mizerie de nedescris: mama și alți vreo zece copilași trăiau înghesuiți într-o cocioabă.
Norocul i-a surâs și, pe când avea vreo doi anișori, pentru că legea o permitea, o familie de italieni ce a prins drag de zâmbetul ei trist și de ochișorii plini de viață a decis să-i ofere o viață mai bună. Au urmat ani buni de anchete, de cercetări amănunțite ale familiei, dar când mai era un pas pentru finalizarea adopției, legislația din țara noastră a fost modificată, iar procedurile de înfiere stopate. O decizie ce i-a schimbat viața micuței Raluca. Astăzi, ajunsă la vârsta de 17 ani, îi vine greu să vorbească despre viața ei. A trecut plin clipe grele, a îndurat umilințe și bătăi, ba chiar acuză că a fost și violată, iar toate și-au pus amprenta asupra psihicului ei. Nu se poate adapta la viața din centrul de plasament și spune că trăiește sub o permanentă stare de teamă. Tocmai de aceea, deși a fost de acord să povestească prin ce a trecut, a refuzat să fie fotografiată sau să-și dea numele adevărat.
"Viața mea a fost o luptă continuă"
Ani buni, după ce adopția a fost sistată, a mai sperat că statul român va accepta să fie încredințată spre creștere familiei de italieni. "Am păstrat legătura cu ei. Au venit în țară, m-au vizitat, am fost și eu în Italia, chiar și anul trecut. Mi-au trimis cadouri și m-au ajutat cum au putut și ei", spune copila. Între timp, a trecut pe la doi asistenți maternali, iar de vreo trei ani este într-un centru de plasament.
Spune că ea a fost cea care a cerut să fie mutată din familia asistentului maternal în centru. "Simțeam că nu am libertate, că se făceau diferențe între mine și ceilalți doi copii pe care-i aveau. Așa că am cerut să merg în centru", nici aici însă nu a reușit să se adapteze, ci se referă la unitate, de multe ori, ca la o "pușcărie". Mai mult, mărturisește că un alt motiv pentru care a cerut să plece din asistență maternală ar fi faptul că, la vârsta de 13 ani, băiatul unui vecin ar fi forțat-o să întrețină relații sexuale. Nici aici, în centru, nu îi este ușor mereu; fata s-a plâns că o altă adolescentă din centrul de plasament ar fi amenințat-o că o dă pe mâna proxeneților, pentru a fi dusă la "produs", motiv pentru care a vrut la un moment dat să fugă din unitate.
"Viața mea a fost o continuă luptă. Nu mi-am găsit locul nicăieri, nici la asistentul maternal, nici în centru. E bine în centru, avem mâncare, avem haine, dar nu este acasă. Nu am liniște, nu mă înțeleg cu celelalte fete, băieții sunt violenți… Îmi lipsește o familie! Tocmai asta mă doare cel mai tare: am avut șansa să fiu adoptată. De ce nu s-a putut? De ce nu au vrut să am și eu o familie?", se întreabă astăzi adolescenta.
Mai are câteva luni și împlinește 18 ani. Plănuiește ca în acel moment să plece în Italia, la familia cu care a păstrat legătura. Întrebată de reporter de ce nu așteaptă să termine școala mai întâi - unde învață să fie coafeză - meserie ce-i place! -, cade pe gânduri. "Da, și familia de acolo mi-a spus că trebuie să am o diplomă, să-mi găsesc o slujbă…", după care dă semne că se răzgândește și că vrea să mai aștepte un an, până la terminarea școlii, pentru a lua drumul Italiei. Dar nu e hotărâtă…
"De vină este Legea Adopției!"
Azota Popescu, reprezentantă a Asociației "Catharsis" Brașov, ce militează pentru reluarea adopțiilor internaționale, ne-a mărturisit că este la curent cu suferințele acestei tinere. "Cunosc foarte bine drama acestei adolescente. După abandon și-a petrecut primii ani la Pediatrie, secția distrofici. Apoi, până la vârsta de opt ani a crescut în familia unui asistent maternal care i-a oferit dragoste și un cămin plin de armonie. Greu de înțeles motivele pentru care a fost transferată la un alt asistent material, în loc să i se faciliteze integrarea în familia selecționată de Oficiul Român de Adopții. Anii au trecut și copilul de altădată este acum o adolescentă hăituită, căreia Legea adopției în vigoare i-a spulberat speranța unei familii proprii și permanente. Și nu numai atât.
Fata îmi povestește zilnic despre suferința îndurată în casa celui de-al doilea asistent maternal: insulte, umilințe, bătăi. Viața ei a devenit un coșmar după ce a fost violată la vârsta la 13 ani. Violul a marcat-o pentru toată viața…
La vârsta de 15 ani a fost instituționalizată într-un centru de plasament, «pușcărie», cum spune ea de cele mai multe ori. Nu se poate nicidecum adapta și a încercat de multe ori să fugă. Nu înțelege nicicum logica pentru care adopția ei a fost blocată", spune militanta pentru drepturile copiilor.
"Realitatea din ultimii 25 de ani ne-a demonstrat că un copil, odată abandonat, rămâne abandonat toată viața. Este o adevărată crimă să scoți un copil din familia asistentului maternal și să-l duci într-un centru de asistență socială, când dincolo de granițele Românie, o familie luptă pentru a-i oferi ce are nevoie - o familie, un cămin armonios, un viitor în siguranță. La baza tuturor nedreptăților care i-au făcut acestui copil viața un calvar stă Legea adopției în vigoare. Vorbim despre o lege care discriminează atât copiii abandonați, cât și familiile care vor să le ofere un cămin", a concluzionat reprezentanta Asociației "Catharsis".
