Organizația Mondială a Sănătății se arată îngrijorată de creșterea cazurilor COVID și în rândul tinerilor și le recomandă europenilor să se pregătească de acum pentru sezonul rece.
- Publicitate -
În următoarele luni, spun medicii de la OMS, la pericolul COVID-19 se adaugă și gripele sezoniere, care pot pune presiune și mai mare pe sistemul medical.
În plus, reprezentanții OMS fac apel la tineri să nu se simtă invincibili în fața COVID-19. Organizația Mondială a Sănătății e îngrijorată de creșterea cazurilor de coronavirus în rândul tinerilor, în special la categoria de vârstă 15-24 de ani.
"Nimeni nu e invincibil. Chiar dacă COVID nu va fi fatal pentru dvs, organismul vostru poate fi afectat. Coronavirusul e o ca tornadă cu coadă lungă", spune, potrivit stiri.tvr.ro, dr. Hans Henri P. Kluge, director OMS pentru Europa.
În ce privește deschiderea școlilor, Organizația Mondială a Sănătății recomandă măsuri speciale, precum distanțare fizică, igienă sporită și adaptarea programului la cerințele fiecărei instituții de învățământ.
"Oricum, nu se întrevede o nouă oprire completă a activitității, așa cum s-a impus la începutul pandemiei de COVID-19.
Nu suntem în februarie, când toată lumea a fost prinsă cu garda jos, și singura opțiune era închiderea completă a activității și apoi restartarea ei", a mai precizat reprezentantul OMS pentru Europa.
Pentru că urmează sezonul rece, Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția europenilor că e esențială, mai mult ca niciodată în acest an, monitorizarea gripelor de sezon, în contextul pandemiei COVID-19.
Sursa: Antena3