Percheziții de amploare! Firme de construcții, suspecte de evaziune, în vizorul anchetatorilor

de Cuget Liber Marţi, 12 Ianuarie 2016 208
În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 14 percheziții în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Olt, Timiș și Teleorman.
Perchezițiile au loc la sediile sociale și la punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum si la locuințele unor persoane fizice și au ca obiect identificarea de documente financiar contabile, înscrisuri și mijloace folosite în activitatea infracțională.
La activități participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin, Mehedinți, Olt, Timiș și Teleorman
În cauză, 22 de persoane sunt bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, prin care s-a creat un prejudiciu total de peste 10 milioane de euro.
Din cercetări a reieșit că, reprezentanții mai multor firme din domeniul construcțiilor, din județul Caraș-Severin, ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale care atestau efectuarea unor tranzacții comerciale fictive, în scopul diminuării obligațiilor de plată către bugetul de stat, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de euro, scrie realitatea.net
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei