Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Percheziții în Constanța, la traficanții de țigări și parfumuri contrafăcute

de Sorin HULUBEI Miercuri, 13 Aprilie 2016 415 < 1 min citire
Sub coordonarea procurorului de caz al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat patru perche-ziții domiciliare pe raza municipiului Constanța, într-un dosar penal ce vizează patru români, cercetați pentru contrabandă cu țigări și trafic cu produse contrafăcute.
În urma perchezițiilor de acum două zile, au fost ridicate un autoturism Peugeot, evaluat la 1.000 lei, diverse sume de bani (6.225 lei și 100 euro), 1.178 de pachete de țigări netimbrate mărcile Golden Mount, Ashima, Marble și Rothmans, evaluate la 11.780 de lei. De asemenea, în urma perchezițiilor, au fost găsite 33 de cutii de parfumuri contrafăcute și cinci brățări din aur.
Cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 42 de ani, domiciliați în municipiul Constanța, sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și punerea în circulație fără drept a unor produse ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Ancheta în acest caz este continuată de polițiștii de frontieră constănțeni sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Cine trage sforile în "Afacerea Maxi-taxi"
Articolul următor VIDEO. "Vârtosul", botezat de soția șefului Statului Major al Forțelor Navale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei