Zece percheziții se desfășoară, în această dimineață, în Buzău, Ilfov, Botoșani și București, la suspecți de evaziune fiscală. Persoanele vizate vindeau miez de nucă fără să plătească taxe, informează Realitatea TV. Prejudiciul estimat este de un milion de lei.
- Publicitate -
Nouă dintre percheziții au loc la persoane fizice și una la o persoană juridică, cercetate în două dosare penale de evaziune fiscală, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române. La percheziții participă polițiști de la Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău - Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și secțiile de Poliție Rurală Pârscov și Cislău.