În această săptămână, polițiștii din mai multe localități ale județului Constanța au depistat persoane care conduceau vehicule fără a deține permis de conducere sau încălcând alte prevederi ale legislației rutiere, adevărate pericole publice.
- Publicitate -
La Murfatlar, un minor în vârstă de 14 ani a fost identificat în timp ce conducea un scuter electric pe strada Ion Barbu, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, la Eforie Nord, un bărbat de 62 de ani a fost depistat la volanul unui autoturism pe bulevardul Republicii, chiar dacă avea dreptul de a conduce suspendat.
În stațiunea Jupiter, un bărbat de 39 de ani a fost oprit de polițiști pe strada Aldea în timp ce conducea un autoturism. Ulterior, oamenii legii au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce și se afla sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în localitatea Lipnița, un bărbat de 30 de ani a fost depistat la volan fără permis de conducere și sub influența alcoolului. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cazurile, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.