Un individ de 44 de ani, din Constanța s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins de oamenii legii în timp ce vindea petarde.
- Publicitate -
Jandarmii Grupării Mobile "Tomis" Constanța au organizat o acțiune, marți, în zona Eden, din Constanța.
Militarii au dat de urma unui bărbat care le oferea trecătorilor petarde. În urma controlului s-a stabilit că acesta avea 3.360 de petarde și nu deținea nici un fel de autorizație.
"Au fost întocmite actele de constatare pentru fapta de comercializare către persoanele fizice a obiectelor artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice fără a îndeplinii condițiile prevăzute de lege. Actele și petardele urmează a fi înaintate la Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, pentru continuarea cercetărilor", a declarat maior Sorin Trancă, purtătorul de cuvânt al GMJ Tomis.