Vineri, 05 Iunie 2026

Implicat într-un scandal din cartierul Tomis Nord Picoi se mulțumește cu obligarea de a nu părăsi localitatea

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 29 Mai 2010 2066 1 min citire
Picoi se mulțumește cu obligarea de a nu părăsi localitatea
Florin Picoi
Florin Picoi, de 20 de ani, din Constanța, una dintre persoanele implicate într-un scandal la un local de pe strada Cișmelei, din luna februarie 2010, pentru care judecătorii au înlocuit măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, a depus la Tribunal o cerere de înlocuire a măsurii preventive pe care o are cu una mai puțin restrictivă, respectiv aceea de a nu părăsi țara. Din câte se pare, solicitarea a fost făcută din motive pur medicale ale inculpatului. Numai că, în ultimul moment, Picoi a decis retragerea acțiunii sale, susținând în fața magistraților de la Tribunal că nu mai insistă în solicitarea sa.
Picoi este cercetat alături de Andrei Florin Spînu, de 24 de ani, din Constanța, Daniel Țintilă, de 24 de ani, din Năvodari, Adrian Buda, de 25 de ani, din Constanța, și Daniel Zorică, de 24 de ani, din Constanța (ultimul cu antecedente penale), pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și vătămare corporală.
Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, în sarcina celor cinci s-a reținut că, în data de 20 februarie 2010, în jurul orei 23, înarmați cu bâte tip base-ball, o toporișcă și un pistol cu gaze, au atacat trei persoane, distrugând totodată geamurile unui local de pe strada Cișmelei, din Constanța, precum și geamurile unui autoturism, provocând un scandal de mai mare frumusețea. Victimele au necesitat pentru vindecare între 12 și 30 de zile.
În fața judecătorilor, cei trei suspecți au susținut că, în noaptea scandalului, erau în cu totul alte locuri decât barul "Impuls Cafe", din Tomis Nord, unde ar fi avut loc scandalul.
Articolul anterior Doi hoți au pregătit scânduri pline de cuie pentru a sparge cauciucurile mașinii Poliției
Articolul următor Dinamo și Farul, două săbii care nu încap în aceeași teacă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei