Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Polițiști din lotul "Rutiera", trimiși în judecată

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 31 Ianuarie 2011 1201 1 min citire
Polițiști din lotul "Rutiera", trimiși în judecată
Trei polițiști constănțeni, dintre care doi din lotul "Rutiera", au fost trimiși în judecată de procurorii constănțeni.
Subofițerul George Eduard Nițuleac este acuzat de co-miterea infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului.
În sarcina lui Nițuleac se reține că, în perioada în care a lucrat la Postul de Polițe din Valu lui Traian, în urma unei percheziții domiciliare, la el acasă au fost descoperite 87 de plângeri penale neînregistrate în evidențele Poliției, dintre care foarte multe privind furturi, dar și un caz privind moartea suspectă a unei bătrâne.
Procurorii spun că Nițuleac nu a vrut să declare nimic în timpul anchetei vizavi de faptele pentru care este cercetat, prevalându-se de dreptul la tăcere. Dosarul său, în care figurează 46 de părți vătămate, a fost trimis pe rolul Tribunalului Constanța, unde va avea prim termen de judecată la data de 28 februarie.
Într-un alt dosar, a fost trimis în judecată agentul principal Cristian Nazarovici. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și fals în declarația de avere. Alături de acesta are calitatea de inculpat și polițistul Elvid Babalîc, care este acuzat de complicitate la comiterea infracțiunii de trafic de influență. Procurorii spun că Nazarovici l-ar fi sunat pe Babalîc pentru a-i spune să-l lase în pace pe un anume Valentin Jiga, ce fusese prins cu anumite nereguli în trafic.
Dosarul celor doi a fost trimis spre soluționare magistraților de la Tribunalul Constanța.
Taguri
Articolul anterior Elevii vor să fie mecanici auto și specialiști IT
Articolul următor Din "aventurile" lui Creangă…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei