Poliția reprezintă ultima categorie socio-profesională care nu a beneficiat de nicio creștere salarială care să ducă la eliminarea inechităților și discriminărilor din Ministerul Afacerilor Interne, iar situația nu pare a se schimba prea curând. Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că salariul minim brut aferent lunii februarie va fi de 1.450 lei, conform HG1/2017, dar sindicaliștii sunt în continuare nemulțumiți și amenință că vor ieși în stradă.
- Publicitate -
Polițiștii simt că sunt prostiți pe față de MAI, întrucât HG1/2017 stipulează că salariul de 1.450 lei nu include sporuri și alte adaosuri.
"Nu am avut parte de nicio creștere salarială"
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a avut, la începutul lunii martie, o întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice, cel al Muncii și Justiției Sociale și cel al Afacerilor Interne, pe problema salarizării poli-țiștilor. În timp ce poziția MAI a venit cu mare întârziere și i-a iritat și mai mult pe polițiști, ministrul Finanțelor Publice anunță că nu sunt bani, iar ministrul Muncii susține că toate sindicatele au înțeles că până la elaborarea legii salarizării nu se vor mai opera niciun fel de creșteri salariale.
"Noi nu am avut parte de nicio creștere salarială, aici vorbim despre aplicarea unor prevederi pe care, culmea, tot acest guvern le-a promovat. Este cât se poate de simplu. Dacă nu ar fi crescut salariul minim la 1.450 lei, nu am fi avut astăzi această discuție. Iar după ce se va aplica HG 1/2017, trebuie să avem discuții pe nivelul salarial și pe eventualele creșteri salariale în raport cu celelalte categorii bugetare", a precizat, pentru "Cuget Liber", Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol.
Ministerul Afacerilor Interne "a lămurit" lucrurile
În week-end, Ministerul Afacerilor Interne a emis un comunicat în care a făcut câteva precizări despre salarizarea polițiștilor, anunțând că drepturile salariale aferente lunii februarie 2017, care se plătesc în luna martie 2017, se asigură la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit la 1.450 lei, atât pentru personalul civil, cât și pentru personalul militar și polițiștii din cadrul MAI.
De asemenea, în contextul elaborării noii legi a salarizării, MAI mai precizează că susține o salarizare corectă care să reflecte real activitatea, riscurile, importanța muncii și restricțiile la care sunt supuși zilnic polițiștii și personalul militar.
"În acest context, salariaților care au beneficiat până în prezent de salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție în cuantum de 1.250 de lei, li se asigură aceste drepturi la nivelul de 1.450 de lei. Totodată, și angajaților care, în urma analizei drepturilor salariale aferente lunii februarie 2017 au salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție în cuantum aflat între 1.250 de lei și 1.450 de lei, li se asigură aceste drepturi la nivelul de 1.450 de lei", precizează Ministerul Afacerilor Interne.
"HG1 va produce efecte într-o formă superficială"
Potrivit Sindicatului Europol, în acest moment există trei scenarii posibile pentru aplicare salariului minim. Prima variantă este ca toate salariile de funcție de sub 1.450 lei să fie duse la acest nivel, iar această măsură va avea efect asupra a aproximativ 60% din polițiști, în timp ce creșterile vor fi de până la 150 lei net.
"În concluzie, HG1/2017 va produce efecte asupra salariilor de funcție ale polițiștilor, însă numai într-o formă superficială, care nu va face altceva decât să comprime și mai mult salariile de la bază. Este evident că singura soluție este să ieșim în stradă în număr cât mai mare, indiferent de grad, vârstă sau apartenență sindicală", a mai declarat Cosmin Andreica.
A doua variantă este ca din salariul de funcție actual să fie scoase toate elementele salariale, sporuri și sume compensatorii, să rămână doar baza de calcul primară, care în acest moment este sub 600 lei pentru toți agenții de poliție, și să fie acordată diferența până la 1.450 lei. Efectul va fi reprezentat de o creștere a salariului de până la 900 lei brut pentru fiecare polițist.
O altă variantă și cea care reprezintă respectarea în integralitate a legislației este compusă din varianta 2 cu mențiunea că toate sporurile și celelalte drepturi salariale să se raporteze la salariul de funcție de cel puțin 1.450 lei. Sindicaliștii de la Europol vorbesc despre creșteri semnificative pe toate segmentele, dar și de un nou mod de calcul care să aducă transparență și legalitate în salarizare.