Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Polițiștii prinși în timp ce luau mită, suspendații din funcții

de Andreea ILIESCU Vineri, 13 Decembrie 2013 193 < 1 min citire
Polițiștii prinși în timp ce luau mită, suspendații din funcții
Agenții de poliție din Cernavodă, Nicolae Sorin Popa și Aurel Ștefan, prinși în flagrant, zilele trecute, în timp ce primeau 500 lei de la un șofer, au fost lăsați în libertate de magistrații Tribunalului Constanța. Judecătorii au considerat cererea de arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nefondată, respingând-o. Totuși, cei doi au primit interdicție de a părăsi țara.
Pe de altă parte, conducerea Poliției Constanța a luat decizia ca agenții de poliție să fie suspendați și puși la dispoziția IPJ Constanța. De asemenea, cei doi vor face subiectul unei anchete disciplinare, urmând ca la final să se stabilească ce măsură se va lua, putând să se ajungă inclusiv la desfacerea contractului de muncă.
Reamintim că cei doi au oprit în trafic un șofer care emana halenă alcoolică, iar în loc să ia măsurile care se impun, i-au cerut 500 lei pentru a trece cu vederea acest aspect și, deci, pentru a nu-și îndeplini obligațiile de serviciu. Șoferul a anunțat organele de urmărire penală printr-un denunț, cei doi oameni ai legii fiind prinși în flagrant. 
Taguri
Articolul anterior Orașul Năvodari, declarat stațiune balneoclimaterică
Articolul următor Ambulanță implicată într-un accident rutier. O asistentă, la spital

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei