Duminică, 07 Iunie 2026

Polițiștii români au depistat în ultima săptămână 92 de persoane căutate în Spațiul Schengen

de Cuget Liber Marţi, 16 August 2011 318 < 1 min citire
92 de persoane și 30 de bunuri care fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate în ultima săptămână ca urmare a schimbului de date și informații suplimentare prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul IGPR.
Potrivit unui comunicat remis marți agenției NewsIn de către IGPR, în perioada 6-12 august, 57 de persoane ce fac obiectul unor semnalări SIS au fost depistate pe teritoriul țării noastre. De asemenea, polițiștii români au pus în aplicare 9 mandate europene de arestare și au găsit trei persoane ce fuseseră semnalate ca fiind dispărute.
Totodată, polițiștii au depistat 27 de persoane ce erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.
Mai mult decât atât, în urma schimbului de date și informații suplimentare au fost identificate, pe teritoriul României, 28 de autoturisme căutate de către autoritățile statelor membre Schengen.
La nivel european, 35 de persoane ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen de Poliția Română au fost identificate de autoritățile străine pe teritoriul lor, precum și două autovehicule.
Taguri
Articolul anterior Un avion cu circa 400 de persoane la bord a aterizat de urgență în Germania
Articolul următor O altă femeie din Timișoara a fost înjunghiată pe stradă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei