Președintele CJ Constanța și-a menținut acuzațiile împotriva lui Stelian Duțu

de Cuget Liber Joi, 31 Ianuarie 2008 449
Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost, ieri, audiat la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul lui Stelian Duțu, fost șef al administrației județului, trimis în judecată de DNA. Constantinescu și-a menținut acuzațiile la adresa lui Duțu. Acesta din urmă a susținut că afirmațiile lui Constantinescu sunt nefondate și că, la sfârșitul procesului, îl va da judecată. Instanța a stabilit un nou termen pentru 29 februarie, când va audia martori propuși de Stelian Duțu. De asemenea, la termenul de miercuri, instanța a ad-mis, la cererea lui Duțu, efectuarea unei expertize prin care să se stabilească dacă prin faptele de care inculpatul este acuzat a fost prejudiciat CJ Constanța. Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost amendat de instanța supremă, după ce, în 30 octombrie 2007, a mai primit o amendă de 500 de lei, pentru că nu s-a prezentat la procesul lui Stelian Duțu, pentru a fi audiat în calitate de martor. Stelian Duțu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, în 28 februarie 2007, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, fapte ce au provocat un prejudiciu total de aproximativ 3.320.000 euro CJ Constanța. Dosarul conține două capitole, primul fiind cel referitor la creditul BERD pentru Regia de Apă Constanța. Procurorii DNA susțin că, în perioada 1998 - 2004, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța și ordonator principal de credite, Stelian Duțu, "cu știință și cu rea credință", nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu legate de cofinanțarea aferentă unui împrumut de 17.041.000 USD acordat de către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) Regiei Autonome Județene de Apă (RAJA) Constanța. Plata cofinanțării împrumutului se efectua de CJ Constanța din bani proveniți de la RAJA (beneficiara împrumutului) sub formă de impozit pe profit și vărsăminte din profitul net al regiei de apă. Potrivit Acordului de împrumut, RAJA a constituit așa numitul FOND II D, adică un cont la BCR sucursala Constanța, autorizat de inculpatul Duțu Stelian. Acordul de împrumut obliga CJ Constanța să verse în acest cont banii proveniți de la RAJA, în termen de maximum cinci zile de la primirea lor. CJ Constanța, prin ordonatorul principal de credite Duțu Stelian, a plătit la FONDUL II D, în anii 1998 și 1999, numai o parte din banii datorați, acumulând o restanță de 54 miliarde de lei vechi. Aceste sume erau producătoare de do-bânzi, servind tot scopului FONDULUI II D (în favoarea RAJA). Prin urmare, RAJA Constanța a fost privată de aceste sume bănești prin neîndeplinirea obligațiilor ce reveneau CJ Constanța. Mai mult, pentru nevirarea la termen a vărsămintelor în FONDUL II D, CJ Constanța datora penalități de întârziere plus dobânzi-majorări, care obligatoriu trebuiau vărsate tot în FONDUL II D, în vederea utilizării lor tot în scopul fondului (în favoarea RAJA).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei