Duminică, 07 Iunie 2026

Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, începe Anul Nou în spatele gratiilor

de Madalina PETRESCU Marţi, 30 Decembrie 2025 449 1 min citire
Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, începe Anul Nou în spatele gratiilor
Magistrații Curții de Apel Constanța au respins, marți, 30 decembrie, contestația lui Cristian Radu, primarul suspendat al Mangaliei, cu privire la înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă, astfel că fostul edil rămâne în arest preventiv. Sentința este definitivă.
Așadar, Cristian Radu va intra în anul 2026 sub imperiul măsurii arestului preventiv. 
MINUTA
"Solutia pe scurt: În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit. b Cod de procedură penală, in referire la art. 205 Cod de procedură penală respinge contestația formulată de inculpatul RADU CRISTIAN, împotriva Încheierii de ședință în data de 22.12.2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța, in dosarul nr. 6527/118/2025/a2, ca nefondată. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul RADU CRISTIAN, la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu-azi, 30.12.2025, prin punerea acesteia la dispoziția inculpatului și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței".
Amintim că primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, este acuzat de luare de mită, în formă continuată (două infracțiuni), spălare a banilor în formă continuată și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (două infracțiuni). În acest dosar a mai fost trimis în judecată, în stare de libertate, Vasilache Adrian Ștefan, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia.
Taguri
Articolul anterior Ministrul Sănătăţii vrea în 2026 reformă în domeniul sângelui. Vor fi șase centre regionale de transfuzie
Articolul următor Inspectoratul Școlar Județean Constanța caută directori. 85 de funcții scoase la mezat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei